Ordinul 436/2020 pentru aprobarea Protocolului specific privind managementul în caz de deces al pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus (SARS-CoV2) Ordinul 436/2020 din 2020.03.13
Status: Acte în vigoare Versiune de la: 13 martie 2020 Intră în vigoare: 13 martie 2020 An Ordinul 436/2020 pentru aprobarea Protocolului specific privind managementul în caz de deces al pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus (SARS-CoV2)
Dată act: 13-mar-2020 Emitent: Ministerul Sanatatii
Văzând Referatul de aprobare nr. VSC 3.511 din 13.03.2020 al Direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii, având în vedere:
– dispoziţiile art. 7 lit. k) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
– prevederile art. 20 alin. (5) din Normele tehnice şi sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea şi reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum şi criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare şi nivelul fondului de garantare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 741/2016, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea si funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
Art. 1 Se aprobă Protocolul specific privind managementul în caz de deces al pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus (SARS-CoV2), prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2 Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici”, institutele de medicină legală din centrele medicale universitare, serviciile de medicină legală, personalul din unităţile sanitare, precum şi întreg personalul prestatorilor de servicii funerare care vine în contact cu persoanele decedate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. -****- p. Ministrul sănătăţii, Horaţiu Moldovan, secretar de stat ANEXĂ:
PROTOCOL SPECIFIC privind managementul în caz de deces al pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus (SARS-CoV2) În cazurile spitalizate pentru care în perioada internării în unitatea sanitară se confirmă (reconfirmă) diagnosticul de infecţie cu noul coronavirus (SARS-CoV2), evoluţia fiind urmată de deces, autopsia medico-legală a cadavrului pentru a confirma/preciza sau completa diagnosticul clinic de deces deja confirmat prin analize de laborator (teste specifice) nu mai este necesară şi este de evitat din cauza riscurilor posibile în condiţiile exercitării profesiei şi de transmitere a bolii infecto-contagioase la personalul medical. Certificatul medical constatator al decesului va fi completat şi eliberat de către medicul curant al pacientului din secţia de spital. Decesul în unitatea sanitară cu paturi al persoanelor care au fost confirmate pozitiv pentru infecţia COVID-19 şi diagnosticul de deces cu infecţie cu noul coronavirus (SARS-CoV2) pot fi declarate cazuri medico-legale strict în conformitate cu art. 185 CPP numai în moartea violentă sau suspectă de a fi violentă ori atunci când există o suspiciune rezonabilă că decesul a fost cauzat direct sau indirect printr-o infracţiune ori în legătură cu comiterea unei infracţiuni; în aceste cazuri, se va anunţa în cel mai scurt timp instituţia medico-legală competentă pentru prezentarea medicului legist în vederea evaluării leziunilor traumatice şi a dispunerii ridicării cadavrului, după caz.
1.Măsuri care privesc bolnavul cu noul coronavirus (SARS-CoV2) în cazul în care prezintă simptome severe de boală În unitatea sanitară cu paturi, medicul curant sau un cadru medical desemnat de acesta va anunţa instituţia de medicină legală competentă încă din timpul vieţii pacientului care prezintă semne severe de boală. În situaţia în care pacientul decedează şi există suspiciuni cu privire la decesul pacientului infectat cu noul coronavirus (SARS-CoV2) confirmat prin teste de laborator, altele decât decesul prin acţiunea bolii virale, se va anunţa în cel mai scurt timp instituţia medico-legală competentă pentru prezentarea medicului legist în vederea evaluării leziunilor traumatice şi a dispunerii ridicării cadavrului, după caz.
2.Măsuri care privesc transportul decedatului din secţia de spital către morgă Cadavrul persoanei decedate ca urmare a infecţiei COVID-19 confirmată prin teste de laborator fără leziuni traumatice, nu se autopsiază. Cadavrul va fi aşezat într-un sac impermeabil dublu şi ermetic închis cu fermoar şi va fi pulverizat cu produse biocide tip TP22 (pe bază de formol). Produsele biocide de tip TP2 vor fi folosite pentru suprafeţe în concentraţiile şi la timpul de expunere recomandate de producător şi specificate pe eticheta produsului. Cadavrul va fi depus în frigider la morga spitalului/instituţiei de medicină legală în aşteptarea derulării procedurilor specifice medicinei legale, respectiv a familiei pentru identificare. În situaţia în care nu există frigider cu posturi separate, se va identifica un spaţiu separat faţă de restul cadavrelor, care se va dezinfecta după fiecare prezentare. În cazul în care familia nu vine să ridice cadavrul se vor anunţa autorităţile competente în vederea ridicării şi înhumării în cel mai scurt timp. Transportul cadavrului către morgă de la nivelul secţiei din unitatea sanitară în care s-a produs decesul se face în sac închis ermetic. Liftul şi targa prin care a fost asigurat transportul cadavrului din secţia unităţii sanitare până la frigiderul din morgă vor fi dezinfectate cu produse biocide de tip TP2 (de suprafeţe).
3.Măsuri care privesc personalul implicat în manipularea cadavrelor în incinta unităţii sanitare Personalul care, potrivit atribuţiilor, manipulează cadavrul, îmbrăcămintea şi obiectele contaminate cu secreţii ale persoanei decedate şi transportă cadavrul către spaţiile special destinate va purta obligatoriu echipament individual de protecţie, după cum urmează: a)1. combinezon complet din tyvek, respectiv material impermeabil sau material ţesut cu densitate mare rezistent la apă care prezintă şi protecţie pentru cap sau halat cu mâneci lungi impermeabile la apă şi bonetă; b)2. protectoare faciale: mască cu vizetă, măşti chirurgicale şi protectoare oculare; c)3. două rânduri de mănuşi latex; d)4. cizme de cauciuc care pot fi dezinfectate. Pentru personalul care manipulează cadavrul sau îmbrăcămintea şi obiectele posibil contaminate cu secreţii ale decedatului este obligatorie spălarea mâinilor cu apă caldă şi săpun după fiecare manoperă. Ulterior se va efectua dezinfecţia mâinilor cu produse biocide de tip TP1 destinate dezinfecţiei mâinilor prin frecare.
4.Măsuri care privesc aparţinătorii decedatului Echipamentele individuale de protecţie pentru aparţinătorii decedatului care vor parcurge procedura de identificare a cadavrului vor fi asigurate cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care a fost internat pacientul. Aparţinătorii decedatului care parcurg procedura de identificare a cadavrului vor purta obligatoriu echipament individual de protecţie de unică folosinţă, după cum urmează: a)1. halat de unică folosinţă din material ţesut sau impermeabil la apă; b)2. mască facială; c)3. botoşi (protecţii încălţăminte); d)4. mănuşi în situaţia în care trebuie să intre în contact direct cu cadavrul. Cel mult două persoane dintre aparţinătorii decedatului pot vedea cadavrul numai după ce îmbracă echipamentul individual de protecţie descris anterior. Aparţinătorii decedatului vor parcurge obligatoriu procedura de identificare a cadavrului. În caz de identificare pozitivă (potrivire) vor semna o declaraţie şi se va completa într-un registru special dedicat. Personalul implicat în manipularea cadavrului pulverizează produse biocide de tip TP22 sau soluţie de formaldehidă peste cadavru, apoi îl introduce în doi saci rezistenţi de vinil, astfel: după fiecare introducere a cadavrului în sac se pulverizează produs biocid tip TP22 folosind un echipament de pulverizare fină, ulterior acesta se introduce în sicriu, urmând a se închide şi sigila capacul sicriului. Familia este cea care aduce sicriul în care se pune cadavrul. Din acest moment şi până la înhumare/incinerare sicriul va rămâne închis, fiind interzisă orice acţiune de deschidere a acestuia. Înhumarea/Incinerarea se va efectua în cel mai scurt timp disponibil cu sicriul sigilat. Pentru aparţinătorii decedatului care au intrat în contact direct cu cadavrul este obligatorie spălarea mâinilor cu apă caldă şi săpun urmată de dezinfecţia cu produse biocide de tip TP1 destinate dezinfecţiei mâinilor prin frecare.
5.Măsuri care privesc transportul cadavrelor către instituţiile de medicină legală În cazul decesului la domiciliu în care există suspiciunea de deces ca urmare a infecţiei COVID-19 nu se ridică cadavrul. Se apelează numărul unic de urgenţă 112. Pentru transportul cadavrului de la domiciliu sau din spaţiile publice unde a survenit decesul către instituţia de medicină legală vor fi respectate aceleaşi norme ca cele descrise la pct. 3 atât în ceea ce priveşte echipamentul individual de protecţie al personalului care manipulează sau transportă cadavrul, cât şi în ceea ce priveşte manipularea cadavrului în vederea introducerii în sacul închis ermetic. Persoanele care manipulează şi transportă cadavrul vor lua în considerare respectul faţă de demnitatea umană, orice activitate sau acţiune asupra corpului unei persoane decedate având la bază grija şi respectul cuvenit unei fiinţe umane decedate. În vederea ridicării cadavrului de la domiciliu se vor solicita şi se vor examina toate documentele medicale existente (de la unităţile sanitare, medic curant, medic de familie, laboratoare de analize medicale etc), acte din care să reiasă înregistrarea persoanei în evidenţele direcţiei de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi documente din care să reiasă localitatea de unde a revenit recent (în ultimele 14 zile) dintr-o călătorie, după caz. Transportul cadavrului aflat în sacul închis ermetic din spaţiul public, precum şi de la domiciliu către instituţia medico-legală în vederea autopsierii medico-legale se va efectua numai în baza ordonanţei emise de către procuror sau de către organele de cercetare penală. Transportul cadavrului aflat în sac închis ermetic se va efectua numai cu mijloace de transport autorizate potrivit legii. Atunci când decesul s-a produs ca urmare a infecţiei COVID-19, angajaţii serviciilor funerare care preiau cadavrul de la unitatea sanitară în care a survenit decesul sau de la instituţia de medicină legală vor respecta întocmai aceleaşi dispoziţii ca şi orice alt transportator sau persoană care manipulează cadavrul, respectiv vor respecta aceleaşi măsuri de prevenire a transmiterii bolilor infectocontagioase şi vor fi îmbrăcaţi obligatoriu în echipamentele individuale de protecţie descrise anterior. Angajaţii serviciilor funerare nu vor deschide capacul sicriului şi nu vor efectua manopere de cosmetizare sau de îmbălsămare asupra cadavrului contaminat în urma infecţiei cu noul Coronavirus (SARS-CoV2). Pentru angajaţii serviciilor funerare este obligatorie, după fiecare manipulare, spălarea mâinilor cu apă caldă şi săpun urmată de dezinfecţia cu produse biocide de tip TP1 destinate dezinfecţiei mâinilor prin frecare.
6.Măsuri care privesc personalul din prosecturile instituţiilor de medicină legală În cazul în care s-a dispus autopsia medico-legală asupra cadavrelor aflate în unitatea sanitară cu paturi, medicul legist se va deplasa obligatoriu la unitatea sanitară pentru a vedea decedatul. Deplasarea personalului echipei medico-legale se va efectua cu maşina de serviciu, iar eventuala ridicare a cadavrului se va efectua cu o maşină destinată în acest scop care va fi dezinfectată cu produse biocide de tip TP2, după fiecare transport. Autopsia medico-legală se va efectua într-un spaţiu destinat cazurilor cu risc biologic care va avea un circuit separat şi în care se va intra numai utilizând măsurile de protecţie descrise mai sus. Se va asigura ventilaţia corespunzătoare a spaţiului destinat activităţii din prosectură fără contact cu mediul extern sau cu culoarele interioare ale unităţii sanitare/instituţiilor de medicină legală. Pentru situaţiile în care nu există un spaţiu cu circuit separat, autopsia medico-legală se va efectua obligatoriu la sfârşitul programului de lucru. După efectuarea procedurii de autopsiere întreaga sală de autopsie, inclusiv spaţiul special destinat autopsiilor cu risc biologic vor fi dezinfectate cu substanţe biocide de tip TP2. După operaţiunea de dezinfecţie se pot utiliza şi lămpile de ultraviolete. Se va limita la minim prezenţa în sala de autopsie a personalului implicat în vederea autopsierii cadavrelor contaminate ca urmare a infecţiei COVID-19. Medicul legist este cel care stabileşte participarea la aceste cazuri, cu respectarea reglementărilor în domeniu. Echipamentele individuale de protecţie de unică folosinţă vor fi îndepărtate după fiecare utilizare prin depunere în pubelă conform procedurilor legale privind deşeurile contaminate cu risc biologic. În cazul contactului cu cadavrele contaminate ca urmare a infecţiei COVID-19, riscurile la care sunt expuşi angajaţii instituţiilor medico-legale sunt minime dacă sunt respectate măsurile de precauţie specifice pentru prevenirea infecţiilor, măsuri care au fost descrise mai sus. Autopsia cazurilor medico-legale se dispune în conformitate cu prevederile art. 185 din Codul de procedură penală şi nu poate fi refuzată. Personalul echipei medico-legale care manipulează cadavrul în vederea efectuării autopsiei medico-legale trebuie să poarte echipament individual de protecţie care constă în combinezon complet din tyvek, respectiv din material impermeabil sau material ţesut cu densitate mare care are inclusă mască cu vizetă sau halate cu mâneci, impermeabile, închise la spate, bonete şi măşti chirurgicale, respectiv protectoare oculare. Personalul va purta două perechi de mănuşi, după cum urmează: o primă pereche scurtă rezistentă la tăiere peste care, se pune o a doua pereche de mănuşi din latex şi peste care, la nevoie, se mai pune şi o a treia pereche de mănuşi, mai groasă, care protejează antebraţul până la cot. Personalul va purta peste halat un şorţ impermeabil din plastic, iar încălţămintea va fi reprezentată prin cizme de cauciuc. Cu excepţia vizetei şi a cizmelor de cauciuc care se dezinfectează cu produse biocide de tip TP2, toate celelalte piese de echipament descrise sunt de unică folosinţă. Se evită utilizarea de instrumente ascuţite sau tăioase şi se preferă instrumentele cu vârfuri rotunjite. Instrumentarul utilizat se dezinfectează cu produse biocide de tip TP2 în concentraţiile şi la timpul de expunere recomandate de producător şi specificate pe eticheta produsului la finalul programului de activitate. Pentru personalul din prosecturi este obligatorie după fiecare manoperă spălarea mâinilor/antebraţelor cu apă caldă şi săpun urmată de dezinfecţia cu produse biocide de tip TP1 destinate dezinfecţiei mâinilor prin frecare.
7.Cadavrele contaminate ca urmare a infecţiei COVID-19 confirmate prin teste specifice de laborator care au fost autopsiate se îmbălsămează cu caracter obligatoriu la sfârşitul autopsiei pentru a preveni transmiterea infecţiei. Aceste cadavre se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare înainte de a fi introduse în sac. După identificarea cadavrului de către aparţinătorii decedatului şi semnarea actelor care atestă identificarea, personalul echipei medico-legale implicat în manipularea cadavrului pulverizează produse biocide de tip TP22 sau soluţie de formaldehidă peste cadavru, apoi se introduce în doi saci rezistenţi de vinil, astfel: după fiecare introducere a cadavrului în sac se pulverizează produs biocid de tip TP22 sau formol, folosind un echipament de pulverizare fină. Ulterior, corpul învelit în cei doi saci de vinil se introduce în sicriu, se pulverizează produs biocid de tip TP22 sau formol, urmând a se închide şi sigila sicriul înainte de ieşirea din instituţia medico-legală şi predarea către aparţinători, cu obligaţia de a nu-l mai deschide ulterior.
Familia este cea care aduce sicriul în care se pune cadavrul.
Nerespectarea prevederilor prezentului protocol specific se sancţionează potrivit legii.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 207 din data de 13 martie 2020
Recent Comments